Va fi următoarea țintă a Stelei? Povestea uneia dintre cele mai mari speranțe ale României!** A ratat transferul la Bayern, dar nu disperă

Va fi următoarea țintă a Stelei? Povestea uneia dintre cele mai mari speranțe ale României!** A ratat transferul la Bayern, dar nu disperă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși abia azi devine major cu acte în regulă, Claudiu Bumba s-a maturizat mai repede decât o arată buletinul, datorită fotbalului. Mijlocașul a devenit titular la FCM Târgu Mureș în acest sezon și a fost unul dintre cei mai în formă jucători ai ardelenilor. Tânărul care s-a apucat de fotbal la șapte ani a fost ajutat să reușească de părinți, tatăl său renunțând la serviciu pentru a fi alături de el!

„La șapte ani am început să joc la Baia Mare, dar acolo era un fel de club privat, unde ne antrenam cu ora, în schimbul achitării unei sume de bani”, și-a început povestea Claudiu Bumba. Norocul i-a surâs prima dată în 2004, la 10 ani, când a avut șansa să evolueze pentru un club profesionist, Athletic Satu Mare. „În Baia Mare nu puteam face performanță la nivelul meu de vârstă, așa că un unchi din Satu Mare m-a luat la el, pentru a putea juca la un nivel mai bun”, a explicat Claudiu.

„Tata a renunțat la serviciu pentru mine!”
Între cele două orașe sunt doar 60 de kilometri și, cum copilul nu putea îndura dorul de casă, făcea naveta de două-trei ori pe săptămână. „Asta s-a întâmplat la început, fiindcă apoi mergeam de cinci ori pe săptămână la Baia Mare. Tata chiar a renunțat în acea perioadă la serviciul pe care îl avea în armată, ca să fie alături de mine”, ne-a spus Bumba. Format la Satu Mare, mijlocașul a fost „repatriat” de echipa fanion a orașului natal, FC Baia Mare, pentru care a debutat în liga a doua în 2009, la doar 15 ani!

A fost la un pas de Bayern München
Înainte de acest pas, cariera tânărului s-ar fi putut schimba total, dacă oficialii de la Bayern München (foto mic) ar fi ales să-l transfere. „La 13 ani am dat probe acolo și am stat în total vreo trei săptămâni. Din păcate nu m-au luat, din cauza unui precedent pe care l-au avut în acea perioadă. Aduseseră în probe un peruan care era de-o seamă cu mine, l-au păstrat, i-au adus și familia la München, pentru a se acomoda ușor, dar după șase luni puștiul s-a sucit și a plecat. Din acest motiv s-au hotărât să nu mai păstreze niciun jucător mai tânăr de 16 ani, considerând că abia de la această vârstă te poți integra mai bine”, a rememorat Claudiu.

„Dacă nu mai poți, lasă-te frate!”
Din păcate pentru el, nemții nu l-au mai căutat apoi, dar acest lucru nu a reprezentat o piedică în cariera sa. A jucat doi ani în eșalonul secund, iar pe 22 iulie 2011, pe când avea doar 17 ani și jumătate, Bumba a primit „botezul” Ligii I, sub culorile lui FCM Târgu Mureș, echipă la care abia se transferase după un turneu final destul de bun cu echipa națională Under 17 a României, la Campionatul European din Serbia.

La lot, Bumba este titularul tricoului cu numărul 10, unul care implică multă responsabilitate. Și la club are un număr special pe spate. Cum tricoul cu 10 era luat de veteranul Ilyes, puștiul a optat pentru 94 (anul nașterii sale). „De ce să am emoții când joc împotriva unor adversari mult mai mari? Nici măcar nu mi s-a întâmplat să-mi reproșeze vreun fundaș mai experimentat faptul că îl driblez, așa cum li se mai întâmplă altor puști. Dar nici n-ar avea de ce, fiindcă atunci când nu mai poți, nu comentezi, ci te lași, frate!”, a încheiat tânărul mijlocaș.

HOBBY
Premiant la ping-pong

Pe lângă faptul că este unul dintre cei mai promițători jucători din România, Claudiu se mândrește și cu abilitatea de a juca tenis de masă. „Când eram în școala generală, am ieșit în doi ani consecutivi pe locul trei la tenis de masă, la nivel de județ. Nu m-am calificat la faza națională, dar au fost niște rezultate importante, dacă ne gândim că ceilalți concurenți practicau acest sport la nivel de performanță”, și-a făcut tânărul puțină „publicitate”.

VIS
„Vreau să joc la Milan!”

Evoluează la Târgu Mureș, deși nu în puține rânduri s-a spus că multe alte cluburi, printre care Steaua și Dinamo, îl monitorizează atent. „Nu-mi pare rău că am ales să joc la FCM. Cum m-au luat ei, m-ar fi putut transfera oricare altă echipă din România, dacă ar fi vrut. Acum nu îmi doresc să ajung la altă formație din țară, ci să joc cât mai bine la Târgu Mureș, pentru a prinde în viitor un transfer «afară», sper eu chiar la AC Milan”, a explicat Claudiu.


10 este numărul pe care mijlocașul îl poartă pe tricoul la echipa națională, din momentul primei selecții


ȘCOALĂ‚
„Îmi place contabilitatea”

Chiar dacă fotbalul îi ocupă o mare parte din timp, mijlocașul nu neglijează nici școala, Claudiu fiind elev în clasa a XI-a a liceului cu program sportiv din Târgu Mureș. „La Baia Mare am optat pentru liceul economic și nu am greșit, fiindcă mi-a plăcut foarte mult contabilitatea. Chiar mă gândeam că peste ani, după ce mă voi retrage, aș putea lucra în domeniu”, a explicat jucătorul. Odată transferat la FCM, Bumba a ales să urmeze un liceu cu profil sportiv, dar nici aici nu poate lăsa învățătura în plan secund: „Deși am multe antrenamente, trebuie să trag și la școală, fiindcă domnii profesori sunt severi și nu-i interesează decât să învăț”, a completat jucătorul.

PRECEDENTE
Companie selectă

În ultimii ani, doar trei jucători au reușit să se impună în Liga I la o vârstă mai fragedă decât cea a lui Bumba și toți și-au construit un nume mare în fotbalul românesc, plecând apoi la echipe importante din străinătate, la vârste foarte fragede. Astfel, Marius Niculae a debutat pentru Dinamo la 15 ani și jumătate, transferându-se în 2001 la Sporting Lisabona, iar Cristi Chivu a primit botezul Ligii I la Reșița, pe când avea 16 ani și 10 luni, iar după numai două sezoane a semnat cu Ajax. Ultimul pe această listă selectă este Gabi Torje, care a debutat pentru Poli Timișoara la 16 ani și cinci luni, ajungând apoi la Udinese, via Dinamo.


8 partide a bifat Bumba ca titular în Liga I, din totalul de 16 în care a jucat

2 goluri a marcat Claudiu în campionat, unul împotriva Sportului și unul în poarta Ceahlăului

Nu am avut niciun sportiv până acum în familie, dar îmi place fotbalul de când eram foarte mic
Claudiu Bumba, mijlocaș FCM Târgu Mureș


PORECLĂ‚
Coechipierii îi spun Stuart Little

Fiind mezinul celor de la FCM Târgu Mureș, colegii l-au adoptat imediat și i-au găsit rapid și o poreclă: Stu’. Forma de alint provine din filmul de animație „Stuart Little”, al cărui personaj principal era un șoricel alb, crescut de o familie, care îl trata ca pe un copil. Bumba nu este foarte înalt (are 1,72 metri), dar compensează prin forță și viteză.


„Orice jucător talentat de 21, 22, 23 de ani din România îl iau la Steaua, pentru că vreau să fac echipă. Cum apare un jucător talentat, cum, pac, îl iau”, Gigi Becali


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×